Tudor Vladimirescu, sursa:http://www.iasiinfo.ro/actualitate/evenimentele-istorice-legate-de-ziua-de–martie.html
Ampificarea mişcărilor de eliberare naţională şi socială din Balcani( sârbi, bulgari, greci) a apropiat revoluţiile şi de spaţiul românesc. Numeroasele memorii adresate de români marilor puteri, în special în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea nu au fost suficiente pentru modificare statului politico-juridic din Ţările Române. Astfel, elitele Ţării Româneşti şi ale Moldovei au hotărât să recurgă la forma insurecţională pentru a scăpa de dominaţia turcilor.
Cel mai potrivit om găsit pentru aceasta a fost Tudor Vladimirescu, deoarece a avut funcţii în administraţia locală, dar cel mai important aspect a fost faptul că luptase ca şi comandant de panduri în războiul ruso-turc(1806-1812), de partea ruşilor. Astfel, la 27 inauarie 1821, trei mari boieri din Ţara Românească( Grigore Ghica, Grigore Brâncoveanu şi Barbu Văcărescu) l-au numit pe Tudor Vladimirescu să ridice românii la luptă pentru ,, obştescul folos al neamului creştinesc” şi al patriei noastre.
Această ridicare la luptă a avut loc simultan cu mişcarea de eliberare a grecilor de către societatea secretă ,,Eteria”( Frăţia), înfiinţată în 1814 la Odessa( conducătorul ei fiind Alexandru Ipsilanti). În perioada 1815-1820 s-au înfiinţat anumite secţii ale ,,Eteriei” la care au aderat negustori, clerici şi, boieri greci şi români.
Alexandru Ipsilanti, sursa:http://www.bmms.ro/continut/xhtml/ro/P80_Alexandru_Ipsilanti.html
În planurile eteriştilor de inurecţionare a grecilor, românii ocupau un loc important( deoarece sub conducerea lui Vladimirescu urma să se declanşeze o insurecţie generală care să îi reţină pe turci. În seara zile de 30 inauarie 1821, Tudor Vladimirescu a plecat în Oltenia pentru a pune în practică planul convenit cu eterişti şi boieri patrioţi. Tudor a început fortificarea câtorva mănăstiri, concentrarea pandurilor săi şi distribuirea rmamentului adunat la Cerneţi.
Pe 4 februarie 1821 face un apel pentru insurecţionarea poporului, cunoscut sub numele de ,, Proclamaţia de la Padeş”. Aparent, ,,Proclamaţia de la Padeş” a lăsat să se înţeleagă că revoluţia condusă de Vladimirescu avea un caracter profund social, antifeudal, fiind îndreptată împotriva boierilor români şi greco-fanarioţi. Însă revoluţia de la 1821 a avut un caracter preponderent naţional. Raporturile liderilor româneşti cu,,Eteria”, fortificarea mănăstirilor din Oltenia, disciplina dură instaurată de Tudor Vladimirescu demonstrează adevăratul scop al acestei revoluţii. Tudor Vladimirescu a căutat să menţină susceptibilităţile Porţii otomane.
De aceea în documetele oficiale ale revoluţiei nu a apărut obiectivul nţional antiotoman. Însă pentru înlăturarea dominaţiei turco-fanariote era nevoie de solidaritatea forţelor interne. Tudor a părăsit Oltenia , îndreptându-se spre Bucureşti, unde a ajuns în luna martie( concomitent cu armata eteristă condusă de Alexandru Ipsilanti). Din păcate contextul internaţional nu era de acord cu mişcările revoluţionare. Rusia a refuzat să susţină această mişcare, pe care a o va condamna la Congresul Sfintei Alianţe de la Ljubljana. În această situaţie, Vladimirescu a înţeles că este esenţial să colaboreze cu boierimea.
Timp de nouă luni a condus ca un domn adevărat Ţara Românească. El dorea şi colaborarea cu elita politică din Moldova. Jafurile, abuzurile armatei eteriste şi venirea turcilor în Ţara Românească au complicat mult situaţia. Ştiind că armata sa de 6.000 de oameni şi trupele eteriste dezorganizate nu îi va putea învinge pe turci, Tudor Vladimirescu a continuat tratativele cu turcii. El s-a retras la mănăstirile din Oltenia unde a sperat să obţină o rezistenţă lungă împotriva turcilor. Apoi, deoarece Tudor a refuzat să lupte alături de eterişti împotriva turcilor, Ipsilanti plănuieşte să-l omoare. Acesta este omorât la data 27 mai 1821. Revoluţia de la 1821 a implicat şi Moldova, dar s-a desfăşurat în special în Ţara Românească. Tudor Vladimirescu a fost un adevărat conducător, cu o importantă experienţă, dobândită în războiul ruso-turc(1806-1812).
Sabia lui Tudor Vladimirescu, sursa:http://foaienationala.wordpress.com/2009/10/16/sabia-lui-tudor-vladimirescu/
Hartă care reprezintă întinderea Daciei în timpul lui Burebista, sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Dacia
Migraţia noii aristocraţii războinice în zona Transilvaniei a fost însoţită de un aport demografic, deoarece numărul aşezărilor rurale din Valea Mureşului s-a dublat în această perioadă. Nu se ştie exact data la care Burebista a preluat conducerea regatului dac.
Doar Iordanes precizează că domnia lui ar fi început în jurul anului 82 î.H. Însă toţi istoricii sunt de acord că Burebista a fost contemporan cu, Caius Iulius Caesar. Faptele de vitejie ale lui Burebista au fost explicate de Strabon, care spunea că printre cele mai importante lucruri din domnia sa se afla faptul că a reuşit să învingă triburile ceţilor boiii şi ale celţilor taurisci. Boiii mai tărziu se vor alia cu helveţii şi vor emigra în Galia.
Coif traco-getic din tezaurul de la Agighiol, sursa:http://coifuri.blogspot.com/search?updated-min=2007-01-01T00%3A00%3A00-08%3A00&updated-max=2008-01-01T00%3A00%3A00-08%3A00&max-results=12
Teritoriul în care s-au ciocnit dacii cu boiii a avut loc conform lui Plinius şi a lui Strabon undeva între Tisa şi lacul Balaton. După izgonirea boiiilor Burebista a întreprins un jaf în Tracia, înaintând până spre teritoriul Ilyriei şi al Macedoniei. În acest jaf a fost ajutat de un trib supus de Burebista numit scorsdici. După asigurarea liniştii la hotarul vestic al regatului, Burebista şi-a îndreptat atenţia spre răsărit, unde a profitat fuga lui Mithridates al VI-lea Eupator şi de eşecul expansiunii romane. Dup aceea Dion Chrysostomos ne spune că regele dac a supus oraşele de pe malul vestic al Mării Negre, de la Olbia la Apollonia.
Cel mai important efect al cuceririi acestor oraşe a fost faptul că în zona capitalei regatului dac, din Munţii Orăştie, au apărut construcţii civile şi de cult făcute din piatră fasonată făcută în tehnică grecească. După aceasta regatul lui Burebista din 48 î.H. se întindea de la Dunărea mijlocie până pe litoralul apusean al Mării Negre şi de Olbia la Apollonia. Conform lui Strabon Burebista avea o aşa mare forţă încât putea să trimită o armată de 200.000 de oameni într-o luptă. De aceea Burebista s-a impilcat în războiul dintre Caius Iulius Caesar şi Pompeius Magnus. Din păcate favoritul său, Pompeius a fost învins, iar Caesar s-a îndreptat împotriva lui.
Nu a mai reuşit să- învingă deoarece a fost asasinat în 44 î.H. Nu se ştie exact anul în care a murit Burebista. Strabon a spus că el a murit în urma unei răscoale înainte de a trimite romanii o armată împotriva lui.
Burebista a fost unul din cei mai mari conducători ai Daciei. A reuşit să spulbere triburile celţilor boiii şi celţilor taurisci demonstrându-şi măiestria în luptă. Astfel el râmâne în istorie ca un mare conducător din Balcani.
Regele Burebista în medalionul 112, sursa:http://www.bibliotheca-dacica.ro/ilustratie3.htm
Hartă care aparţine lui Ptolemeu, sursa:http://www.enciclopedia-dacica.ro/izvoare/ptolemeu.htm
Ptolemeu s-a născut în anul 90 d.H., la Peleusion, în Delta Nilului. Numele său în greacă se traduce prin Claudios Ptolemaios, iar în latină Claudius Ptolemaeus. A activat o mare perioadă de timp în Alexandria. A avut o mare influenţă asupra imaginii omenirii asupra Universului, concepţia sa fiind geocentrică. Astfel el considera că Pământul se afla în centrul Universului, iar Soarele şi alte cinci planete se învârt în jurul său.
A scris multe tratate în limba greacă, printre care putem aminti ,,Tratatul de Matematică” şi opera sa fundamentală ,,Marele Tratat de alcătuire a astronomiei”. Această carte a fost tradusă în arabă( titlul fiind ,,Al-Majisti”) şi în latină(sub numele de ,,Almagesti”). Această lucrare a reprezentat una din lucrările de bază ale astronomiei din Evul Mediu, până la contribuţiile savanţilor Nicolaus Copernic( care a inventat un nou sistem, numit heliocentric, care explica că Pământul se învârte în jurul Soarelui), Galileo Galilei( marele savant care a inventat telescopul), Johannes Kepler şi Tycho Brahe.
Ptolemeu, sursa:http://obs.nineplanets.org/psc/theman.html
Opera lui Ptolemeu conţine, în mare parte cunoştinţele de matematică ale Antichităţii , un catalog cu peste 1000 de stele şi diferite metode calcul ale distanţelor până la Soare, Lună şi o metodă de calcul pentru eclipse. Acesată lucrare afost tradusă în 1175 de Gerard din Cremona.
Ptolemeu a codificat astrologia în două mari părţi: cera judiciară( care în concepţia lui putea prevedea destinul omului după configuraţia creului la naştere) şi cea orală. A contribuit la dezvoltarea trigonometriei( inventând un instrument care va fi folosit intens de exploratorii medievali, şi anume Astrolabul) a scris un tratat de geografie, numit ,,Geographia” în care foloseşte instrumente asemănătoare paralelelor şi meridianelor.
A scris tratatul ,,Harmonik” în care descie concepţia lui Pitagora despre nume. A scris ,,Optik”( un alt tratat în care vorbeşte despre proprietăţile luminii). El considera că planetele care alcătuiau sistemul solar erau în număr de şapte: Soarele, Luna, Jupiter, Venus, Marte, Mercur şi Saturn. Ptolemeu a murit în anul 168 d.H.
Ptolemeu a fost unul din cei mai mari astrologi ai lumii. Concepţiile sale asupra Universului (şi mai ales teoria geocentrică) sunt unele inovatoare care vor dura până în timpul lui Nicolaus Copernic, care va introduce un nou sistem, numit heliocentric.
Hartă a sistemului solar în viziunea lui Ptolemeu, sursa:http://obs.nineplanets.org/psc/theman.html
Aplică descoperită la Letnica, sursa:http://prehistoire.e-monsite.com/rubrique,regatul-odrisilor,1101595.html
Cele mai importanete izvoare ale existenţei odrisilor sunt Istoriile lui Herodot( cca. 490-429 î.H.), cele ale lui Tucidide( 460-396 î.H.) şi lucrarea ,,Anabasis” a lui Xenofon.
Geţii au fost cuceriţi de regele persanilor în primele decenii ale secolului al V-lea î.H. După retragerea în Asia Mică a perşilor, deoarece au fost învinşi de greci în Războaiele medice, geţii de la sud de Dunăre au ajuns în stăpânirea regilor odrisi. După cum consemnează şi Herodot primul conducător al acestora pare să fi fost Teres I.
Cnemidă descoperită la Vraca, sursa:http://prehistoire.e-monsite.com/rubrique,regatul-odrisilor,1101595.html
Mai târziu la conducerea statului va veni Sitakles ( care va muri în 424 î.H.). Datorită lui Sitakles şi a lui Teres statul Odris a ajuns la o mare autoritate politică şi la o mare întindere poilitică. Sitakles a participat şi la Războiul Peloponesiac, fiind aliat al atenienilor. Istoricul grec Tucidide consemnează faptul că Teres le-a alcătuit odrisilor un regat mult mai mare ca cel al Traciei. Regatul Odris se întindea de pe ţărmul Mării Egee până la Dunăre.
Leu sfârtecând o căprioară, aplică descoperită la Borovo, sursa:http://prehistoire.e-monsite.com/rubrique,regatul-odrisilor,1101595.html
Geţii sud-dunăreni se aflau într-o situaţie de subordonare cu regii odrisi, cărora le plăteau tribut. Istoricul Tucidide spune că geţii aveau aceleaşi arme şi mergeau călări ca şi sciţii. După moartea lui Sitakles Regatul Odris a cunoscut perioade succesive de fărămiţare şi de unificare. De exemplu pe vreme lui Kotys I( 383-359 î.H.) a ajuns din nou la o mare înflorire şi expansiune. Însă după moartea sa, Regatul Odris s-a divizat în urma unor conflicte interne, iar în anul 341 î.H. cucerirea lui de către Filip al II-lea al Macedoniei a fost extrem de uşoară. Regatul Odris fost un regat extrem de important care de-a lungul a 100 de ani a reuşit să stăpânească teritoriul geţilor sud-dunăreni. Acesta s-a constituit după cum am amintit în a doua jumătate a secolului al V-lea.
Primii doi conducători, Teres I şi Sitakles au adus Regatul Odris la apogeu. După moartea lui Sitakles la putere a ajuns Seuthes I. Acest rege a renunţat la politica de expansiune teritorială. Un lucru important de precizat este că la odrisi tronul nu era moştenit de fiul cel mare, ci de nepotul de frate. După aceea un reviriment al expansiunii teritoriale şi al înfloririi Regatului Odris are loc, după cum am amintit, în timpul lui Kotys I. Despre domnia lui se ştiu puţine lucruri, însă se ştie faptul că a fost asasinat de un grec, care mai apoi a fost răsplătit de Adunarea Populară a Atenei.
Vase din necropola de la Borovo, sursa:http://prehistoire.e-monsite.com/rubrique,regatul-odrisilor,1101595.html
În final Regatul Odris s-a divizat în urma unor neînţelegeri interne, iar lovitura de graţie a fost oferită de Filip al II-lea al Macedoniei( tatăl lui Alexandru Macedon). Astfel, după prăbuşirea Regatului Odris geţii vor ajunge sub stăpânirea regilor macedonieni.
Rhyton de aur, descoperire care aparţine tezaurului de la Panaghiurişte, sursa:http://prehistoire.e-monsite.com/rubrique,regatul-odrisilor,1101595.html
Portretul lui Genghis-Han, sursa:http://en.wikipedia.org/wiki/Genghis_Khan
Genghis-Han s-a născut în anul 1162,lângă lacul Baikal, fiind fiul lui Yesugei( un mare războinic mongol care avea în serviciu mulţi luptători). Numele său adevărat era Temugin şi îi era hărăzit să păşească pe urmele tatălui său.
A reuşit să evadeze, foarte tânăr, din prizonieratul temuţilor războinici taitsiut demonstrându-şi astfel abilitatea şi măiestria de strateg. Astfel a obţinut sprijinul unui important puternic grup de luptători Cu ajutorul acestora şi al unui mare conducător de trib apornit în 1184 în prima lui campanie împotriva tribului merkit, care o răpise pe Borte, soţia acestuia. Acesta a fost doar un prim război din nenumăratele războaie care îl vor purta pe teritoriul întregii Asii. În 1206este numit de triburile de merkiţi, keraiţi şi tătari îl proclamă conducător, sub numele de Genghis-Han.
După ocuparea acestor teritorii şi subjugarea acestor populaţii Genghis-Han s-a lansat într-o campanie în nordul Chinei care va dura 4 ani( 1211-1215). Această campanie lungă s-a încheiat cu, cucerirea Canbalucului( Beijing). Tot în 1215, mongolii ocupă Pekinul. Între 1218 Ogodai-Han este numit urmaş al lui Genghis-Han. Între 1219-1221 se luptă cu Imperiul Horezm. În 1221 ocupă Transoxania, Buhara, şi Samarkandul. În 1220 fondează oraşul Karakorum. Trei ani mai târziu, în 1223, sub conducerea hanului Subodai, mongolii înving oastea aliată a cnezilor ruşi în bătălia de la Kalka. Între 1224 şi 1225 Genghis-Han învinge tribul tungunzilor.
Asia în anul 1200, sursa:http://en.wikipedia.org/wiki/Genghis_Khan
Ultima mare victorie a sa a avut loc în 1226 când reuşeşte să învingă singurul trib care îl învinsese, tangurii. În anul 1227 se stinge din viaţă în regiunea chineză Gansu, lăsând în urmă un imperiu imens.
Genghis-Han rămâne în istorie ca un mare conducător militar, abilitatea sa în luptă poate fi comparată cu cea a marilor conducători ai Antichităţii. La moartea sa urmaşul său a devenit Ogodai-Han.
Bătălia de la Bagdad din 1258, sursa:http://en.wikipedia.org/wiki/Genghis_Khan
Hartă care reprezintă stăpânirea Macedoniei asupra regatului geţilor, sursa:http://www.dracones.ro/?operatie=subiect&locatie=istoria_daciei&fisier=Razboaiele-0-Pana_la_Burebista
După căderea Regatului Odris geţii de la Dunărea de Jos au ajuns sub stăpânirea regilor Macedoniei. În calitate de cuceritor şi succesor al conducătorilor odrisi, regele macedonean Filip al II-lea a întreprins o expediţie în 339 î.H. în nord-estul Traciei pentru a-l învinge pe Atheas, regele sciţilor, care ocupase acest teritoriu.
Bust de bronz al zeiţei Bendis, sursa:http://www.geocities.com/cogaionon/poze.htm
La întoarecere au fost atacaţi de tribali. Urmaşul lui Filip al II-lea, Alexandru Macedon a întreprins o campanie în nordul Traciei pentru a stabiliza posesiunile din această zonă. Regele macedonean i-a urmărit până la Porţile de Fier. Tribalii, conduşi de regele Syrmos s-au baricadat pe o insulă a fluviului, fiind sprijiniţi de geţii de pe malul stâng al Dunării. Deşi Alexandru nu a reuşit să obţină o victorie decisivă această incursiune a avut un rol psihologic important pentru comunităţile locale. Comunităţile locale din Dunărea de Jos, printre care se aflau şi geţii, supuşi de Macedonia, aveau autonomie, fapt ce adus la afirmarea unor conducători locali pe scena politică din Balcani.
Coif dacic din aur, secolul 4 î.H., sursa:http://coifuri.blogspot.com/
Astfel s-a afirmat Dromichaites. După moartea lui Alexandru Macedon imperiul său a fost împărţit între diadohi. Astfel după cum spune şi istoricul Diodor din Sicilia, regatul Traciei i-a revenit conducătorului Lysimach. Acest conducător a trebuit să facă faţă în scurt timp unor revolte din partea regelui odrisilor, Seuthes al III-lea, pe care nu a reuşit să-l învingă descisiv. În 292 î.h. Lysimach a trebuit să se lupte cu regele geţilor, Dromichaites.
Acesta l-a învins în ambele campanii pe Lysimach şi l-a luat prizonier. Nu se ştie exact motivul conflictului. Cel mai probabil regatul get se întindea pe ambele maluri, iar Lysimach dorea să-şi extindă autoritatea până la linia Dunării. Regatul lui Dromichaites se întindea din Muntenia până în nord-estul Bulgariei. Nu se ştie exact evoluţia ulterioară a acestui regat, însă descoperirile arheologice atestă o cultură înfloritoare la începutul secolului al III-lea î.H. Textele antice nu mai oferă informaţii despre situaţia politică din zonă. Unele ştiri provin din mediul grec şi oferă informaţii despre convieţuirea geţilor cu, coloniile de pe litoralul pontic.
Stăpânirea Macedoniei asupra regatului geţilor a fost una fără probleme în timpul domniilor lui Filip al II-lea al Macedoniei şi al fiului acestuia, Alexandru Macedon. După moartea celui de-al doilea teritoriul Traciei i-a revenit lui Lysimach care l-a gestionat foarte slab. Ca şi în celelalte state în care diadohii au venit la putere, nu au reuşit să realizeze nimic durabil.
Coif de fier celtic de la Ciumeşti, secolul 4 î.H., sursa:http://coifuri.blogspot.com/2007/10/coif-celtic.html
Harta Imperiului Roman în 125 d.H. care îi cuprinde şi pe bastarni, sursa:http://en.wikipedia.org/wiki/Bastarnae
Primele grupuri de bastarni s-au aşezat în Carpaţi( în Moldova, pe râurile Siret, Nistru şi Prut) în jurul anului 200 î.H.
După ocuparea acestei regiuni bastarnii au fost chemaţi de Filip al V-lea al Macedoniei( unul din urmaşii lui Alexandru Macedon), astfel au trecut Istrul cu un număr mare de soldaţi( după cum consemnează şi istoricul roman Titus Livius). Datorită calităţilor militare au fost temuţi de către contemporanii lor. Istorici de seamă ai Antichităţii( Plinius cel Bătrân, Tacitus, Strabon) consemnează faptul că bastarnii erau de origine germanică.
Acest lucru este confirmat şi de descoperirile arheologice. Manifestările culturale au fost denumite drept cultura Poieneşti-Lukaşenko. Această cultură a apărut datorită mai multor valuri de migraţii care s-au întins de-a lungul a 200 de ani şi care îşi aveau originea între râurile Oder şi Elba din centrul Germaniei. De asemenea în această perioadă au avut loc migraţii şi din zona Iutlandei, a insulelor daneze şi de pe teritoriul actual al Poloniei. Ca şi aşezările celtice din Transilvania, aşezările bastarnilor aveau un caracter rural. În afara materialelor ceramice descoperite în cultura Poieneşti-Lucaşenko au fost descoperite în unele situri( Boroşeşti, Botoşana, Lunca Ciurei) obiecte getice şi puţine obiecte celtice care demonstrează o strânsă legătură între aceste etnii antice.
Cultura Poieneşti-Lukaşenko se sfârşeşte în jurul anului 35 î.H. cel mai probabil din cauza faptului că bastarnii nu au reuşit să migreze la sud de Dunăre, deoarece sub conducerea regelui Deldo au fost învinşi de Marcus Licinius Crassus( rivalul lui Caius Iulius Caesar şi al lui Pompeius Magnus). Informaţiile viitoare despre bastarni se referă cel mai probabil la alte popoare pătrunse în spaţiul românesc în primele veacuri de după Hristos.
Războinic trac, sursa:http://www.historyarts.ro/i_razboinici.htm
Bastarnii au fost nişte triburi germanice foarte puternice şi iscusite în luptă, de aceea mult timp au fost nişte adversari de temut pentru rivalii lor. Ei au fost în acelaşi timp şi o populaţie extrem de controversată, deoarece nici astăzi nu se ştie cu certitudine originea lor. În 1949 la Poieneşti au fost descoperite mai multe necropole care datau din perioade diferite, alături de 50 de morminte de incineraţie.
Căpetenie geto-dacă din secolul I î.H., sursa:http://www.historyarts.ro/i_razboinici.htm
Frederic al II-lea, sursa:http://en.wikipedia.org/wiki/Frederick_II,_Holy_Roman_Emperor
Frederic al II-lea de Hohenstaufen s-a născut în anul 1194, tatăl său fiind Henric al VI-lea de Suabia, iar mama sa Constanţa d’ Altavila.
Devenit rege la doar trei ani( în 1197) acesta a fost dat în grija papei Inocenţiu al III-lea după moartea ambilor părinţi. Inocenţiu a condus Italia meridională până în 1208, când Frederic a devenit în stare să-şi guverneze regatul. Faptul că stăpânea Sicilia îi permitea să emită pretenţii asupra tronului germaniei şi titulaturii regale. Este desemnat rege în 1212 de către principii germani.
În 1214 Frederic şi Filip August s-au luptat împreună pentru a-l învinge pe împăratul german Otto IV de Brunswick. Datorită victoriei de la Bouvines Frederic a fost încoronat împărat al imperiului în 1220 la Acquisgrana( unde în 1519 va fi încoronat şi Carol Quintul).
După aceea Frederic a încercat să aibă o legătură bună cu papalitatea şi în acelaşi timp să ţină în frâu comunităţile lombarde. În prima fază totul părea să meargă: Frederic obţine o victorie la Cortenuova( în 1237). Însă 8 ani mai târziu, în 1245 papa Inocenţiu al IV-lea intră în conflict cu Frederic. Datorită faptului că papalitatea nu i-a mai oferit sprijin, Frederic a pierdut două bătălii extrem de importante( la Vittoria şi Fossalta, în 1248, respectiv 1249). Un an mai târziu moare la Ferentino( în Italia) lăsându-şi planul imperial prăbuşit foarte devreme.
Frederic al II-lea şi sultanul Al-Kamil, sursa:http://en.wikipedia.org/wiki/Frederick_II,_Holy_Roman_Emperor
Frederic al II-lea a fost un important împărat care a dorit constituirea unui imperiu durabil. Din păcate nu a reuşit deoarece mai tot timpul vieţii a fost în conflict cu papalitatea( s-a luptat cu papa Inocenţiu al III-lea, cu papa Grigore al IX-lea şi în special cu papa Inocenţiu al IV-lea). Domnia sa nu afost marcată doar de războaie, se ştie că a reuşit să clădească două construcţii extrem de frumoase: Turnul din Enna( care era o construcţie octogonală care avea 26 de metri înălţime ) şi Castelul del Monte( construit între 1240 şi 1250).
Armura familiei Hohenstaufen, sursa::http://en.wikipedia.org/wiki/Frederick_II,_Holy_Roman_Emperor
Războinic celt, sursa:http://www.historyarts.ro/
Din păcate nu dispunem de izvoare literare care să ateste prezenţa celţilor pe teritoriul Transilvaniei, însă datorită descoperirilor arheologice putem reconstitui istoria celţilor de pe teritoriul României şi cum au ajuns ei aici.
Migraţia celţilor pe acest teritoriu a avut loc undeva în ultima treime a secolului IV î.H. În această perioadă s-au descoperit multe artefacte celtice găsite la Turdaş, Haţeg şi Mediaş. Cea mai importantă locaţie cercetată a fost necropola Pişcolt care cuprindea un număr mare de morminte. Primele grupuri celtice apărute în Transilvania au dus la crearea grupei culturale a Hallstattului târziu.
Momentul pătrunderii primelor grupuri celtice se situează în jurul anului 335 î.H. Colonizarea masivă a Câmpiei Tisei şi Podişului Translivaniei s-a produs încă din secolul III î.H. odată cu invaziile celtice din Balcani. După moarte lui Lysimach din 281 î.H. trei armate celtice s-au pus în mişcare. După respingerea invaziei unii celţi s-au stabilit în Asia Mică, iar alţii la confluenţa Savei cu Dunărea.
Războinici celţi, sursa:http://www.historyarts.ro/
Agitaţia provocată de aceste mişcări de populaţie au determinat răspândirea celţilor pe o zonă mai vastă. Descoperirile de la Pişcolt au dat la iveală faptul că în această perioadă au apărut aşezări care practicau inhumaţia ca practică funerară. Totuşi nu toate zonele intracarpatice au fost ocupate de celţi. De exemplu în Maramureş în secolele III şi IV î.H. au fost descoperite aşezări dacice, fapt ce demonstrează că celţii nu au pătruns în această zonă. Aşezările celţilor aveau un caracter rural. Astfel de situri s-au descoperit la Mediaş, Ciumeşti şi Moreşti. Au fost descoperite piese lucrate cu mâna care demonstrează o strânsă legătură cu băştinaşii. Necropolele sunt bine studiate, în această zonă descoperindu-se practicarea incineraţiei şi a inhumaţiei ca practică funerară.
La sfârşitul perioadei La Tene( care a avut loc în jurul anului 200 î.H.) s-a constatat dispariţia necropolelor celtice din Transilvania. Acest lucru se datorează probabil faptului că dacii şi geţii au început să ocupe aceste teritorii. Migraţia celţilor în Transilvania a dus la apariţia unor importante necropole. Cele mai numeroase morminte au fost descoperite la Pişcolt şi Fântânele( peste 150), spre deosebire de celelalte necropole unde numărul maxim de morminte ajungea la 70-80. Căpeteniile, războinicii şi femeile erau înhumate în morminte plane.
Celţii însă nu au afectat politic şi social doar zona Translivaniei, ei au fost întâlniţi şi în Italia, Grecia şi Asia Mică. Prima invazie celtică s-a produs în Italia în jurul anului 400 î.H. Prima invazie din Italia a fost aceea a conducătorului celt Brennus în 387 î.H. Mai târziu un alt conducător, prin 280 î.H., care avea tot numele de Brennus, a invadat Italia.
Hartă care reprezintă expansiunea celţilor, sursa:http://www.enciclopedia-dacica.ro/invaziile/celtii/celtii.htm
Pictură aparţinând grotei din Altamira(Spania), sursa:http://www.newworldencyclopedia.org/entry/Altamira_%28cave%29
În România paleoliticul a cunoscut cinci faze: protopaleoliticul, paleoliticul inferior, paleoliticul mijlociu, paleoliticul superior şi epipaleoliticul. Epipaleoliticului i-au fost atribuite populaţiile ce au evolut odată cu începuturile oscilaţiei Bolling( cca. 12.000 î.H.) şi care a continuat să supravieţiuască până spre sfârşitul preborealului. Astfel această perioadă este cuprinsă între cca. 13.000-9500 î.H. În esenţă această perioadă nu diferă mult de paleoliticul superior.
Totuşi datorită unor multitudini de factori, grupurile de vânători-culegători-pescari au adoptat un nou tip de unelte, numite microlite geometrice. În Moldova şi Dobrogea se găseau foarte multe populaţii aparţinând epigravettianului final.
Prima etapă a acestei perioade este cunoscută prin descoperirile din peştera de la Climente II-Dubova( judeţul Mehedinţi). A doua fază a acestei perioade este cunoscută din descoperirile din peştera Cuina Turcului, aici s-au descoperit numeroase obiecte din silex, câteva din obsidian şi obiecte din podoabă( cum ar fi pandantivele din os). Obiectele din os sunt în unele cazuri decorate cu motive geometrice incizate.
Pictură a grotei din Lascaux( Franţa), sursahttp://en.wikipedia.org/wiki/Lascaux
Aici s-au mai descoperit rămăşiţe de castor, mistreţ, capră-neagră şi resturi de schelete umane. Tot în peştera Climente II s-a descoperit un schelet uman, acoperit cu ocru roşu. În epipaleolitic s-a folosit ca şi în paleoliticul superior harponul pentru capturarea animalelor.
În România, în mare parte din paleolitic, au avut loc migraţii de populaţii. În acesată perioadă este specifică apariţia culturilor epigravettiene în România din Italia. În timpul întregului epipaleolitic în România au avut loc migraţii ale culturilor tardigravettiene din spaţiul mediteranean( Italia, Grecia, etc.).
Desen aparţinând grotei din Altamira(Spania), sursa:
:http://www.newworldencyclopedia.org/entry/Altamira_%28cave%29
